Conferință internațională „Catedra de neurochirurgie - un sfert de secol dedicat dezvoltării neurochirurgiei în Moldova”
- 296 просмотров
Catedra de neurochirurgie a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” organizează conferința științifică internațională cu genericul „Catedra de neurochirurgie - un sfert de secol dedicat dezvoltării neurochirurgiei în Moldova”, în contextul celebrării a 25 de ani de la fondare.
Evenimentul va avea loc în zilele de 6 și 7 decembrie 2024, începând cu ora 9:00, în incinta Complexului Sociocultural Universitar, Sala polivalentă, etajul III (str. Nicolae Testemițanu, 25). Pentru a participa la forum este necesară înregistrarea prealabilă la acest Formular.
Conferința va reuni experți naționali și internaționali, care vor prezenta cele mai noi abordări în neurochirurgie și perspectivele de dezvoltare ale acestui domeniu în Republica Moldova.
La manifestare sunt invitați circa 30 de specialiști renumiți în domeniu din Danemarca, Cipru, Puerto Rico, Marea Britanie, Germania, Spania, Portugalia, Serbia, Austria, Suedia, România, Turcia, Statele Unite ale Americii, China, India, Kazakhstan și Republica Moldova.
Forumul este organizat în parteneriat cu Asociația Neurochirurgilor din Republica Moldova, Asociația Europeană a Societăților Neurochirurgicale, Academia Mondială de Neurologie Chirurgicală și Inițiativa Globală pentru Neurochirurgie.
Mai multe detalii vedeți în Program.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii